Gala de Excelenţă în Educaţie a premiat reuşitele celor mai de seamă contribuitori ai sectorului educaţional
Pentru al doilea an consecutiv, FinComBank a sărbătorit reuşitele cadrelor didactice, instituţiilor de învăţământ, a asociaţiilor, proiectelor şi organizaţiilor la Gala de Excelenţă în Educaţie „PRIA EDUCATION AWARDS” organizată de PRIAevents. Anul acesta gala de premiere a marcat Săptămâna Educaţie Financiare la FinComBank care a întrunit mai multe evenimente.
În cadrul serii festive, au fost acordate premii celor mai de seamă contribuitori ai sectorului educaţional, transformându-i în adevăraţi ambasadori ai educaţiei din Republica Moldova. Evenimentul a reunit personalităţi din diverse domenii, pentru a discuta şi analiza teme importante din domeniul educaţiei.
„În cadrul acestei Gale am sărbătorit un moment important în dezvoltarea educaţiei în Republica Moldova. Premiul primit nu este doar o recompensă pentru realizări, este o recunoaştere a faptului că educaţia joacă un rol cheie în construirea unui viitor de succes pentru ţara noastră. Dorim să îi felicităm pe toţi câştigătorii acestui prestigios premiu care au adus contribuţii remarcabile în educaţie. Noi, la FinComBank, avem, de asemenea, responsabilitatea de a schimba viitorul, iar sprijinirea educaţiei, şi anume a educaţiei financiare, în rândul tinerii generaţii este una dintre priorităţile noastre. De mulţi ani, desfăşurăm activ cursuri de Educaţie Financiară atât în instituţiile de învăţământ, cât şi online, fiind cei care au lansat primul card pentru copii şi adolescenţi din ţară, pentru ca aceştia să înveţe de mici cum să folosească corect banii”, a subliniat Tatiana Cîlcic, Directoarea Sucursalei nr.20, FinComBank.
Felicitările noastre pentru:

- Universitatea Tehnică a Moldovei
- Dinu Ţurcanu, Prorector, Universitatea Tehnică a Moldovei
- Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie Nicolae Testemiţanu
- Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă
- Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport
- Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul
- Universitatea de Stat din Comrat
- Doctor, conf. univ. Svetlana Kuraxina, Director al Centrului de Inovare din cadrul Universităţii de Stat Comrat
- Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi
- Academia de Muzica, Teatru şi Arte
- Colegiul Cooperatist din Moldova
- Colegiul Naţional de Comerţ al ASEM
- Centrul de Excelenţă în Economie şi Finanţe
- Centrul de Excelenţă în Informatică şi Tehnologii Informaţionale
- Colegiul de Zootehnie şi Medicină Veterinară din Brătuşeni
- Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, Chişinău
- Liceului Teoretic "Gheorghe Asachi", Chişinău
- Tekwill in every school
- Moldcell Academy
Printre subiectele abordate la Gala de Excelenţă în Educaţie s-au numărat proiectele inovatoare în educaţie, importanţa educaţiei financiare, colaborarea eficientă cu mediul de business, cercetarea şi dezvoltarea în domeniul educaţiei, politica educaţională şi leadership-ul în educaţie, precum şi programele de training şi internship.
De asemenea, în cadrul evenimentului, speakerul din partea FinComBank, Cîlcic Tatiana, a relatat mai multe despre campania de Educaţie Financiară #FinComEducation şi cursurile disponibile pe site-ul băncii care pot fi parcurse de toţi doritorii. Acestea ţin de diverse domenii financiare, printre care depozite, asigurări, inflaţia, credite, securitatea banilor şi a datelor personale, acte de identitate, rechizite bancare şi cardurile, printre care şi cardul pentru copii şi adolescenţi Visa Firsty.
Cu ocazia Zilei Studentului, FinComBank a lansat Săptămâna de Educaţie Financiară şi a ajuns în mai multe instituţii de învăţământ din ţară, printre care Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (USARB) şi Universitatea de Stat din Comrat (USC). Astfel, tinerii au avut ocazia de a afla despre cum este organizată o bancă, ce se află în spatele unui produs bancar, au aflat mai multe detalii despre carduri, cum îşi pot proteja banii şi datele personale, precum şi ce se ascunde în spatele unui credit şi la ce trebuie să atragă atenţia când accesează un împrumut.
FinComBank continuă să susţină iniţiativele care promovează excelenţa în educaţie şi este mândră să contribuie la dezvoltarea unui mediu educaţional din ce în ce mai performant în Republica Moldova.