SWIFT
Scurt despre S.W.I.F.T.
S.W.I.F.T. - este organizaţie internaţională în domeniul telecomunicaţiilor financiare care asigură transmiterea rapidă şi sigură a mesajelor financiare (inclusiv transferuri) prin sistemul unic, care reprezintă cea mai mare reţea de transmiterea informaţiei din lume.Prin SWIFT sunt implementate transferurile pentru SRL, ÎI şi persoane fizice.
Avantajele serviciul
- Posibilirarea de a alege orice valută pentru transfer;
- posibilitatea transferului dintr-un cont deschis în bancă, fără restricţii privind suma transferului (inclusiv plăţile efectuate în temeiul contractului);
- posibilitatea transferurilor către persoane fizice şi juridice;
- preţul de transfer cel mai avantajos;
- fiabilitate, rapiditate şi confidenţialitate.
Condiţiile efectuării transferurilor internaţionale
“FinComBank” S.A. efectuează transmiterea şi recepţionarea plăţilor internaţionale ale persoanelor fizice prin intermediul reţelei sale extinse ale băncilor corespondente.Transferurile băneşti sunt realizate în conformitate cu prevederile Legii privind reglementarea valutară şi Regulamentul BNM privind condiţiile şi modul de efectuare a operaţiunilor valutare.
Transmiterea transferului internaţional din Moldova în străinătate poate fi efectuat prezentând Băncii document ce atestă identitatea expeditorului şi completând ordinul de plată în valută străină.
Ordinul de plată poate fi efectuat din contul resurselor:
- valutare, achitate în numerar în casa de schimb valutar;
- în lei, achitate în numerar în casa de schimb valutar şi convertite de către bancă în valuta transferului;
- din contul curent al clientului.
Mai multe detalii referitor la comisioanele eferente transferurilor le puteţi afla din Tarifele băncii pentru prestarea serviciilor persoane fizice.
A primi un transfer din străinătate este posibil pe contul său curent, sau fără posedarea acestuia. Pentru a face acest lucru, trebuie să dotaţi persoana care efectuează transferul dintr-o altă ţară, cu următoarele informaţii:
- rechizitele FinComBank S.A.
- codul IBAN al contului beneficiarului, sau,
- în lipsa unui cont deschis, codul IBAN contului de tranzit în subdiviziunea băncii, în care este prevăzută recepţionarea transferului, şi datele de identitate a beneficiarului transferului.
Lista tuturor băncilor corespondente o puteţi accesa AICI.
De asemenea, o puteţi obţine în orice diviziune a băncii, la serviciul Call Center: 022 269-999 şi în contul dumneavoastră de Internet Banking (FinComPay).
Transferurile în valută străină, primite de către bancă în favoarea persoanelor fizice pot fi:
- creditate în contul curent al beneficiarului;
- eliberate numerar în valută străină;
- eliberate numerar în lei moldoveneşti convertite la cursul comercial al băncii.
În lipsa specificării codului IBAN în transferul recepţionat, suma este creditată pe contul sumelor cu caracter neidentificat şi va fi eliberată clientului la cerere scrisă a acestuia, cu specificarea detaliilor de plată.
Cu comisioanele aferente eliberării în numerar a transferului Vă puteţi informa din Tarifele băncii pentru prestarea serviciilor persoanelor fizice.
La efectuarea transferului din străinătate pe contul curent al Dvs., banca plătitoare şi băncile intermediare pot reţine comision din suma transferului, în dependenţă de condiţiile specificate:
- OUR – comision pentru transfer din contul plătitorului;
- BEN - comision pentru transfer din contul beneficiarului;
- SHA - comision pentru transfer din contul plătitorului şi beneficiarului;
- FULLPAY-USD – comision fullpay pentru transferuri în dolari SUA, achitate în întregime de beneficiar.