// Noutăţi şi presă / Noutăţi / PENTRU CĂ NATURA NU AŞTEAPTĂ, FINCOMBANK SUSŢINE ANTREPRENORII DIN SECTORUL AGRICOL

Noutăţi

31.03.2020

PENTRU CĂ NATURA NU AŞTEAPTĂ, FINCOMBANK SUSŢINE ANTREPRENORII DIN SECTORUL AGRICOL

PENTRU CĂ NATURA NU AŞTEAPTĂ, FINCOMBANK SUSŢINE ANTREPRENORII DIN SECTORUL AGRICOL

Chiar şi în cele mai dificile momente prin care trece ţara noastră, sectorul agricol continuă să activeze, pentru că natura nu aşteaptă. În pofida stării de urgenţă declarate în ţară, pentru a sprijini întreprinderile, FinComBank oferă antreprenorilor suportul financiar şi o sursă de finanţare sigură.

Pentru că ştim prin ce momente dificile trec afacerile în acest sezon, FinComBank vine cu o ofertă specială de creditare sub gajul roadei viitoare. Astfel, agricultorul are posibilitatea de a beneficia operativ de un Credit AGRO, pentru a se ocupa din timp de toate activităţile agrare necesare şi pentru a obţine recolta optimă.

Promoţia este valabilă până pe 31 mai 2020. Creditul este destinată tuturor celor care activează în domeniul agricol, de la
fermier individual, prin programe de creditare special adaptate, până la companii şi asociaţii, inclusiv şi finanţarea din resurse speciale, pentru că FinComBank este partenerul de încredere în dezvoltarea afacerii tale în agricultură.

Beneficiază de un Credit AGRO la condiţii avantajoase: 
     - până la 1.000.000 de lei;   
    - până la 12 luni;
    - gaj – roada viitoare;
    - scopul – suplinirea mijloacelor circulante, scopuri investiţionale, procurarea mijloacelor fixe (echipamente, utilaje agricole ect.), activitatea curentă (materie primă, produse chimice şi îngrăşăminte, bunuri etc.) şi pentru alte scopuri necesare pentru activitatea de zi cu zi a afacerii tale;
    - graficul de rambursare a creditului se stabileşte individual, în dependenţă de specificul activităţii finanţate.

Dezvoltă-ţi afacerea în acest sezon agricol alături de noi!
Pentru că ştim că natura nu aşteaptă, iar fiece zi poate afecta rezultatul muncii întregului sezon, te poţi adresa la cea mai apropiată
sucursală a Băncii, unde specialiştii te vor ajuta să obţii creditul potrivit planurilor tale financiare.

#FinComBusiness - partenerul succesului tău!


 

Lasă-ne datele tale de contact şi noi revenim cu un sunet!
+373

//Alte noutăţi