// Pentru afacerea ta / FinComBusiness / Clienţi / Antreprenorul Dmitrii Latîşev: Un frigider industrial îţi garantează profitul afacerii

Antreprenorul Dmitrii Latîşev: Un frigider industrial îţi garantează profitul afacerii



Realizarea fructelor este una profitabilă, mai ales dacă ai un frigider industrial unde să le depozitezi şi să le vinzi atunci când e mai oportun. Antreprenorul Dmitrii Latîşev şi-a construit un frigider în satul Rudi, raionul Soroca, din necesitate, iar acum a devenit o afacere profitabilă. Pe lângă acesta prelucrează terenuri cu livezi de mere, vişină, cais şi zmeură.

Vă invităm să urmăriţi reportajul realizat de Agro TV Moldova cu noul erou al campaniei „#FinComBusiness - preţuim oameni, încurajăm afaceri!” şi să aflaţi povestea de succes a antreprenorului Dmitrii Latîşev şi a frigiderului industrial din satul Rudi care depozitează pomuşoare şi fructe pentru comerţul intern şi extern. Mai mult decât atât, acesta se bucură de popularitate atât în rândul locuitorilor din sat, cât şi în rândul agricultorilor din împrejurimi care îşi aduc marfa lor pentru depozitare şi realizare.





Acum trei ani, antreprenorul Dmitrii Latîşev şi-a construit frigiderul industrial cu două camere, una pentru răcire rapidă, numai bună pentru pomuşoare, şi altă cu răcire treptată, destinată fructelor. Prin urmare, datorită opţiunilor disponibile, şi alţi fermieri se folosesc de serviciile oferite de tânăr, iar unii chiar îi oferă marfa lor spre realizare. Şi pentru că străinii apreciază gustul roadei moldoveneşti, fructele ajung pe rafturile de peste hotare.

Un frigider industrial consumă suficient de multă energie electrică, ceea ce ridică costurile de întreţinere a acestuia. De aceea, tânărul antreprenor a decis să instaleze panouri fotovoltaice, dar nu doar acesta a fost motivul, pentru că Dmitrii Latîşev gândeşte strategic şi priveşte mult mai departe în viitor. „În primul rând pentru a nu polua mediului înconjurător, în al doilea este o economie substanţială şi în al treilea rând acesta este viitorul, fiindcă lumina se va scumpi în fiecare zi, în fiecare an”, ne-a povestit antreprenorul.

Dmitrii Latîşev se mândreşte cu afacerea pe care o gestionează şi vrea să o extindă. Tânărul priveşte optimist spre viitor şi are ambiţii mari, ceea ce le doreşte şi altora. „În orice ţară poţi trăi şi dezvolta o afacere. Pur şi simplu trebuie să o faci corect şi trebuie să te adaptezi la ziua de astăzi, pentru că nicăieri nu este uşor”, a subliniat antreprenorul.

Dacă vă doriţi fructe proaspete tot anul împrejur sau poate aveţi nevoie de un frigider încăpător pentru depozitarea mărfii sau de o persoană de încredere care se va ocupa de realizarea acesteia îl puteţi contacta pe Dmitrii Latîşev​ la numărul de telefon 079807917, iar acesta vă va ajuta cu drag!

Pentru a afla istoriile de succes ale altor antreprenori din diferite regiuni ale ţării, vă invităm să urmăriţi campania „#FinComBusiness – preţuim oameni, încurajăm afaceri” pe platformele FinComBank!

De asemenea, pentru mediul de business din Moldova am creat o pagina fincombusiness pe Facebook, o platformă ce oferă posibilitatea a fi la curent cu ultimele noutăţi despre produsele şi serviciile Băncii pentru business, life hacks, sfaturi şi business case-uri, promoţii şi oferte speciale, interviuri cu experţii, precum şi istorii de succes ale antreprenorilor din Moldova şi multe altele.