// Noutăţi şi presă / Noutăţi / ÎNTREVEDEREA EXCELENŢEI SALE AMBASADORUL SUA CU CONDUCEREA FINCOMBANK S.A.

Noutăţi

03.07.2019

ÎNTREVEDEREA EXCELENŢEI SALE AMBASADORUL SUA CU CONDUCEREA FINCOMBANK S.A.

ÎNTREVEDEREA EXCELENŢEI SALE AMBASADORUL SUA CU CONDUCEREA FINCOMBANK S.A.

Pe data de 1 iulie 2019, a avut loc întâlnirea conducerii FinComBank S.A. cu Excelenţa Sa Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Moldova, dl Dereck J. Hogan. Întrevederea a avut loc cu ocazia aniversării FinComBank S.A., care pe data de 1 iulie a împlinit 26 de ani de la fondare.
 
În cadrul întânirii, au fost puse în discuţie provocările cu care se confruntă Banca şi au fost abordate teme importante pentru Bancă şi, în general, pentru sistemul bancar al Republicii Moldova.
 
FinComBank S.A. a fost fondat în anul 1993. Printre cei mai mari acţionari ai Băncii se numără compania americană Western NIS Enterprise Fund, înfiinţată de Departamentul de Stat al SUA. Printre clienţii FinComBank S.A. se numără persoane fizice, businessul micro, mic şi mijlociu, la fel şi întreprinderile mari, care reprezintă toate sectoarele de bază a economiei ţării.

//Alte noutăţi