// Noutăţi şi presă / Noutăţi / FinComBank sprijină dezvoltarea afacerii SC Tavus SRL prin primul credit din cadrul programului „FACEM Investiţii”

Noutăţi

17.03.2025

FinComBank sprijină dezvoltarea afacerii SC Tavus SRL prin primul credit din cadrul programului „FACEM Investiţii”

FinComBank sprijină dezvoltarea afacerii SC Tavus SRL prin primul credit din cadrul programului „FACEM Investiţii”

FinComBank anunţă, cu deosebită plăcere, că SC Tavus SRL, un client al băncii, este primul beneficiar al produsului „FACEM Investiţii”, un program destinat sprijinirii IMM-urilor din Republica Moldova în accesarea resurselor financiare pentru în eficienţă energetică, tranziţie ecologică şi adaptare la schimbările climatice. Scopul acestui produs este de a stimula creşterea economiei naţionale prin furnizarea unor soluţii financiare accesibile pentru antreprenorii care doresc să-şi dezvolte afacerea.

În cadrul acestui program, SC Tavus SRL a beneficiat de un credit investiţional acordat de FinComBank, pentru a implementa o soluţie de economisire a energiei electrice în cadrul activităţilor sale de organizare a evenimentelor. Compania va utiliza fondurile pentru instalarea unui sistem fotovoltaic cu o putere de 40 kw, care va asigura necesarul anual de energie electrică al Sălii de Evenimente „Zolotoy Pavlin”.

SC Tavus SRL, înfiinţată în decembrie 2004 în satul Congaz din Găgăuzia, a diversificat constant activităţile sale, extinzându-se în domeniul transporturilor internaţionale de marfă şi al serviciilor de catering şi organizare de evenimente. În 2013, compania a investit în renovarea unei clădiri, în care anterior funcţionase o moară, pentru a crea Sala de Evenimente „Zolotoy Pavlin”, care astăzi reprezintă o componentă importantă a afacerii sale. De asemenea, din aprilie 2022, SC Tavus SRL a început să ofere servicii de catering pentru refugiaţii din Ucraina, amplasaţi într-un fost internat din satul Congaz.

În ciuda succesului afacerii, compania s-a confruntat cu o creştere semnificativă a cheltuielilor pentru energie electrică, datorată majorării tarifelor, care au atins aproape 40.000 de lei în luna ianuarie 2025. Pentru a face faţă acestor provocări financiare, SC Tavus SRL a decis să investească într-un sistem fotovoltaic care va reduce semnificativ costurile operaţionale.

„Suntem încântaţi să sprijinim SC Tavus SRL prin acest program, care contribuie nu doar la dezvoltarea afacerii, ci şi la promovarea unui model de afaceri mai sustenabil din punct de vedere ecologic şi economic,” a declarat Alla Vidraşco, Director DEPARTAMENTUL BUSINESS IMM al FinComBank.

Programul „FACEM Investiţii” oferă IMM-urilor posibilitatea de a accesa credite de investiţii cu o sumă echivalent 375 mii EUR, cu o dobândă anuală de 5,5% şi o perioadă de rambursare de până la 6 ani. Acesta reprezintă un pas important în sprijinul antreprenorilor care doresc să îşi dezvolte afacerea prin soluţii inovative şi sustenabile.

FinComBank continuă să îşi consolideze parteneriatele cu IMM-urile, oferind soluţii financiare care contribuie la succesul acestora.

FinComBank – Banca Ta, Viitorul tău!

//Alte noutăţi