Despre comerţul electronic la FinComBank în cadrul conferinţei PRIA E-Commerce Moldova
FinComBank a avut plăcerea de a participa în calitatea de partener la conferinţa PRIA E-Commerce Moldova, organizată de PRIAevents. Aflat la ediţia a 4-a, evenimentul a reunit sectoarele cheie ale economiei naţionale, evidenţiind transformările şi provocările aduse în comerţul electronic.
Agenda evenimentului a inclus o serie de prezentări şi dezbateri, susţinute de experţi din diverse domenii. Subiecte precum digitalizarea, utilizarea documentelor şi semnăturilor electronice, plăţile electronice, răspunderea intermediarilor, protecţia drepturilor de autor în comerţul electronic, protecţia consumatorilor, rolul autorităţilor, cum economia digitală schimbă parametrii concurenţiali, care este rolul băncilor şi ce soluţii oferă, rolul curieratului şi al depozitelor, precum şi multe altele au fost abordate în profunzime.
Evenimentul a fost onorat de prezenţa unor vorbitori distinşi, printre care reprezentanţi ai ACI Partners, Simpals, Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO), eMAG, FAN Courier Moldova, VTEX şi Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor.
FinComBank a fost reprezentată de către Natalia Timanciuc, Directoarea Departamentului Carduri. Aceasta a relatat despre ultimele tendinţe şi tehnici din domeniu comerţului electronic, printre care comerţul social, comerţul hibrid, inteligenţa artificială, chatbot-ul, cum optimizezi rata conversiei, cât de importantă e rapiditatea livrări atunci când vorbim de shopping online, serviciul E-Commerce oferit de FinComBank, precum şi multe altele.
„Într-o lume din ce în ce mai digitală, evenimentului PRIA E-Commerce Moldova ne ajută să celebrăm progresul tehnologic şi inovaţia în domeniul comerţului electronic. Cu mândrie, FinComBank susţine această iniţiativă, reafirmându-şi angajamentul pentru facilitarea unei experienţe de cumpărături online sigure şi eficiente. Suntem mândri să fim una din cele două bănci din ţară care oferă posibilitatea plăţilor cu Google Pay şi Apple Pay, aducând un nivel superior de comoditate şi siguranţă clienţilor noştri. În plus, am fost printre primii în lansarea unor inovaţii în domeniul securităţii şi plăţilor în aplicaţiile mobile, evidenţiindu-ne angajamentul ferm faţă de progresul continuu şi experienţa excelentă a utilizatorilor noştri”, a subliniat Natalia Timanciuc, Directoarea Departamentului Carduri, FinComBank.
Reorientează-ţi afacerea către online, iar noi îţi vom acorda suportul necesar, pentru realizare. Serviciul de E-Commerce de la FinComBank oferă următoarele beneficii:

- Achitarea bunurilor şi serviciilor folosind metodele alternativă de plată prin Google Pay şi Apple Pay;
- Achitarea clasică prin intermediul cardurilor bancare Visa şi Mastercard, emise oriunde în lume;
- Interfaţă personalizată a sistemului de comerţ electronic în concordanţă cu brandul companiei;
- Siguranţă maximă a operaţiunilor online, folosirea biometria, care oferă o reducere esenţială a fraudelor;
- Tehnologia Card on File ce permite salvarea datelor cardului în aplicaţii o singură dată, pentru achitări repetate mai rapide şi mai convenabile;
- Asistenţă tehnică şi consultanţă individuală în dependenţă de necesităţile afacerii.
Cu serviciul E-Commerce de la FinComBank, regândeşte-ţi businessul pentru a-ţi creşte vânzările!