Elena Teşner şi evoluţia brandului Maalex: De la viziune la 10 ani de succes
Timp de mai bine de un deceniu, Maalex, un brand de genţi renumit din Republica Moldova, se bucură de succes pe rafturile magazinelor sub îndrumarea directoarei companiei, Elena Teşner. Cu fiecare geantă creată cu grijă şi pasiune, Maalex a câştigat inimile cumpărătorilor din întreaga ţară.
Elena Teşner, fondatoarea companiei, împreună cu fiii săi, au transformat Maalex într-un adevărat simbol al eleganţei şi calităţii. Cu recunoaşterea constantă a brandului la diverse concursuri, acesta a demonstrat că perseverenţa şi pasiunea pot aduce reuşite de neegalat.
Faceţi cunoştinţă cu istoria de succes a companiei urmărind reportajul video realizat în cadrul campaniei #FinComBusiness pentru a căpăta inspiraţia de a crea lucruri frumoase şi de calitate. Aflaţi de ce este nevoie pentru a transforma pasiunea într-o afacere prosperă, cât de important e suportul familiei şi noua viziune în dezvoltarea afacerii, care sunt etapele de producţie, precum şi cât de mult contează investiţiile în utilaje moderne şi în materiale.
Cu o experienţă de peste două decenii în industria comerţului, Elena Teşner a început să producă genţi sub propriul său brand în 2014. Drumul către succes nu a fost uşor, însă prin dedicare şi concentrare asupra procesului de producţie, Maalex a reuşit să se impună pe piaţa autohtonă. Fără îndoială, participarea activă a fiilor săi în dezvoltarea companiei a adus o nouă viziune şi a contribuit la succesul brandului.
Folosind piele ecologică de înaltă calitate, Maalex oferă genţi care îmbină perfect utilitatea cu frumuseţea. Produsele sunt practice, uşoare şi potrivite pentru orice ocazie sau gust, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Cu un proces complex de producţie, fiecare piese este creată individual, garantând calitate şi atenţie la detalii.
Elena Teşner recunoaşte importanţa susţinerii financiare pentru creşterea afacerii. Colaborarea cu FinComBank timp de 5 ani a adus beneficii considerabile, inclusiv acces la suportul financiar şi servicii bancare de încredere. Într-o lume a afacerilor, alegerea unei bănci potrivite este esenţială pentru succesul şi dezvoltarea durabilă a unei companii.
Numărând 13 magazine în or. Chişinău şi unul în or. Bălţi, Maalex tinde să îşi extindă prezenţa pe plan internaţional, dorind să ofere eleganţă şi calitate publicului din alte ţări.
Dacă vreţi să faceţi cunoştinţă cu noua colecţie de genţi pentru femei şi bărbaţi, vreţi să aflaţi localizarea magazinelor sau doriţi să faceţi o comandă online, vă îndemnăm să accesaţi site-ul maalex.md. Exploraţi acum gama variată de produse de înaltă calitate.
FinComBank sprijină antreprenorii şi afacerile locale!