// FinComBank sprijină campania naţională antifraudă iniţiată de Banca Naţională a Moldovei /

News

28.05.2026

FinComBank sprijină campania naţională antifraudă iniţiată de Banca Naţională a Moldovei

FinComBank sprijină campania naţională antifraudă iniţiată de Banca Naţională a Moldovei

Într-un mediu financiar în continuă schimbare, unde metodele infractorilor devin tot mai sofisticate, prevenirea şi informarea rămân cele mai puternice instrumente de apărare.

FinComBank susţine eforturile autorităţilor şi Băncii Naţionale în prevenirea fraudelor şi se implică prin acţiuni de informare şi sensibilizare a publicului, contribuind la consolidarea educaţiei financiare şi la protejarea clienţilor împotriva tentativelor de fraudă.

FinComBank comunică constant despre riscurile de fraudă şi măsurile de siguranţă pe care clienţii le pot adopta pentru a-şi proteja datele şi resursele financiare. Prin intermediul canalelor noastre oficiale, oferim recomandări practice pentru a evita capcanele persoanelor rău-intenţionate.

Participarea la această campanie naţională ne permite să intensificăm eforturile de conştientizare, punând la dispoziţia clienţilor informaţii utile despre principalele tipuri de fraude, semnalele de alarmă care trebuie recunoscute şi paşii de securitate ce pot fi aplicaţi pentru protejarea conturilor şi a datelor personale.

Îndemnăm clienţii să fie vigilenţi şi să nu divulge niciodată informaţii confidenţiale, precum codurile de autentificare, parolele, codurile primite prin SMS sau datele cardului bancar. Siguranţa începe cu responsabilitatea fiecăruia, iar informarea corectă face diferenţa în prevenirea fraudelor.

Pentru detalii suplimentare: Ghid practic antifraudă elaborat de BNM – cum te protejezi de tentativele de înşelăciune.

Rămâi conectat la cele mai recente recomandări privind securitatea şi prevenirea fraudelor urmărind informaţiile publicate pe site-ul oficial fincombank.com şi pe paginile noastre de Facebook şi Instagram.

//Alte noutati