// ​FinComBank distinsă cu trofeul„Moldova în SEPA /

News

21.09.2026

​FinComBank distinsă cu trofeul„Moldova în SEPA

​FinComBank distinsă cu trofeul„Moldova în SEPA

FinComBank a fost decernată cu trofeul „Moldova în SEPA”, o apreciere a contribuţiei Băncii la procesul de integrare a Republicii Moldova în Spaţiul Unic de Plăţi în Euro şi la alinierea serviciilor de plată la standardele europene.
 
Trofeul a fost înmânat dnei Elena Stovbun, Preşedinta interimară a Comitetului de Conducere al FinComBank, în cadrul Galei Guvernatorului BNM – un eveniment care pune în valoare profesionalismul şi contribuţiile importante ale sectorului financiar-bancar.
 
„Mulţumim conducerii BNM pentru încredere şi pentru parteneriatul pe care îl construim împreună, prin fiecare proiect care contribuie la modernizarea sistemului financiar.  Succesul integrării SEPA este dovada vie că nicio transformare majoră nu se face de unul singur, ci prin energia şi dedicarea fiecărui coleg. Mulţumesc întregii echipe FinComBank pentru efort, pentru atenţia la detalii şi rezilienţa de care aţi dat dovadă. Aţi demonstrat încă o dată că, atunci când acţionăm ca o singură forţă, transformăm provocările complexe în realizări ce ne onorează.” a declarat Elena Stovbun, Preşedintă interimară a Comitetului de Conducere al FinComBank.
 
Prima ediţie a Galei a fost organizată în contextul aniversării a 35 de ani de la fondarea Băncii Naţionale a Moldovei şi a fost dedicată proiectului „Moldova în SEPA”, una dintre cele mai importante realizări de până acum în procesul de integrare financiară europeană a Republicii Moldova. Potrivit datelor BNM, utilizarea SEPA a permis cetăţenilor şi agenţilor economici să economisească, într-un singur an, aproximativ 15 milioane de euro.
 
FinComBank este una dintre primele bănci din Republica Moldova aprobate pentru aderare la Spaţiul Unic de Plăţi în Euro odată cu includerea oficială a Republicii Moldova în zona SEPA, la 9 mai 2025, iar din 6 octombrie 2025 clienţii se pot bucura de experienţă de plată mult mai rapidă, simplă şi sigură, inclusiv din aplicaţia FinComPay, efectuând transferuri transfrontaliere în euro la fel de uşor ca cele naţionale şi cu costuri reduse.
 

//Alte noutati